Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Una din trei poate să…

Una din trei poate să devină una din 25

getaJuriul a decis finaliştii celei de-a XVII-a ediţii a Concursului Cerbul de Aur. În finală au intrat nouă concurenți din 25, iar azi se va stabili cine va lua trofeul. Dintre cei 25, patru participanți sunt din R.Moldova, însă doar unul a ieșit în final: Geta Burlacu. TVR a emis un comunicat în care ăpreyintă detaliile concertului de azi.

Lupta pentru unul dintre premii se dă între: Antonino (Italia), Geta Burlacu (Republica Moldova), Glen Vella (Malta), Jasmine (România), Laura (Finlanda), Ori Piaf (Israel), Orlin Pavlov (Bulgaria), Ovi (Norvegia) şi The Marker (România).

Emoţiile concurenţilor se vor sfârşi mâine, 6 septembrie 2009, după recitalul Loredanei când, în cadrul Galei Laureaţilor, se vor anunţa câştigătorii.

Recitalul Loredanei, care începe la ora 20.10, deschide a V-a zi a Festivalului Cerbul de Aur. Seară continuă cu festivitatea de premiere – Gala Laureaţilor, ora 21.10, urmată de recitalurile Steve Vai, ora 22.10 şi Tiziano Ferro, ora 22.45.

Juriul acestei ediţii este format din: Dida Drăgan – preşedintele juriului, Nuno Figueira, David Lowen, Michael Lally, Paula Seling, Vic Vergeat, Alfredo Tisocco, Dumitru Moroşanu, Ştefan Gheorghiu, Joroen Depraetere, Antero Paivalainen.

Fotografii cu finaliştii şi cu membrii juriului se găsesc pe site-ul Festivalului Cerbul de Aur – http://www2.tvr.ro/cerbuldeaur.